Prezentare
Cu o suprafață de aproximativ 14 ha, lacul este situat în vecinătatea unei păduri de foioase, care îi împădurește practic mai mult de 60% din maluri, oferind umbră și răcoare în anotimpul cald. Relieful specific zonei cuprinde și o peninsulă împădurită, care alături de populațiile de păsări sălbatice contribuie simțitor la întreaga atmosferă naturală și pitorească a locului.
Populația piscicolă
În prezent, crapul, amurul, carasul și știuca reprezintă principalele specii existente în lac. Calitatea apei și abundența hranei naturale au influențat pozitiv atât ritmul de creștere al peștilor, cât și vitalitatea acestora. Cel mai mare crap prins este un comun de 28,2 kg, în lac existând cel puțin încă 5 exemplare mai mari de 20 kg, câteva zeci cu greutăți cuprinse între 10 și 20 kg, plus alte câteva sute între 5 și 10 Kg. Recordul la amur este de 19,5 kg, iar la știucă de 12 kg.
Profilul lacului
Adâncimea maximă atinge 6m în zona deversorului și scade constant până la 3m în zona din față peninsulei, marcând astfel sectorul cu apă adâncă al lacului. De o parte și de alta a peninsulei, adâncimea apei nu depășește 3m, aceste două zone formând sectorul cu apă mică.